ady88 (ady88) wrote,
ady88
ady88

Plimbare

Azi având timp liber, nu prea aveam chef să ies în ploaie, dar m-a sunat un amic și m-a rugat să-l ajut cu un ”job”. El în principiu trăiește în București, dar acum era acasă în Dobrogea în vacanță, dar avea de ridicat un încărcător, și m-a rugat pe mine să-l ridic, și să il transmit prin tren. Aveam două variante, la 14:00 sau la 17:00, tot în această zi trebuia să mă duc să dau părul la stat.


Am fost la frizerie, nu credeam că voi reuși până la 14:00, dar m-am dus totuși să ridic încărcătorul, și m-am pornit și spre Gara de Nord, poate reușesc. Și am avut noroc, am și prins un 105, el stătea la semafor. Am ajuns în Gara de Nord și am găsit peronul cu trenul care trebuie, în partea opusă am văzut un tren privat cu un proverb roman, acum prin o coincidență m-am afundat în cultura romană.
[Spoiler (click to open)]
01. Iar pe peronul trenului meu, era un grup enorm de tineri, gratuitatea biletelor prt. studenți a dat roadele sale.


02. Trebuia să dau încărcătorul mecanicului, nu știam din ce parte va fi locomotiva, dar în curând cineva de pe peron a strigat ”Vine trenul!” și am văzut un vagon roșu, deci locomotiva se află la capătul opus, așa că trebuia să merg vreo 450m pe peron până la ea.
Pe drum am văzut o echipă de la TV care trebuia să facă un reportaj despre ”tinerii care au năvălit în trenuri”.
Fetele au intrat în cadru fără să vreau, dar ele nu strică imaginea, așa că le-am păstrat.


03. Am ajuns la locomotivă, nu am văzut mecanicul în cabină, dar am văzut un domn de la CFR cu ciocan, care verifică roțile, și l-am întrebat de mecanic, dumnealui mi-a spus că acuș vine. A venit din intestinele locomotivei, probabil a verificat starea ei. Eu am  început să dau din mână, să mă observe. A dat geamul în jos:
 - Bună ziua! Am și eu ceva pentru ****
 - Ce nume?
 -  ****, mersi!

Mai era un domn care a făcut la fel ca mine.



04. În Gara de Nord există un peron înalt, peronul nr.14, în mod normal așa ar trebui să fie toate peroanele, pentru ca fraerii care nu au X6 să poată intra în tren fără a face eforturi supraomenești cu valizele....dar să nu uitam că există oameni care au probleme locomotorii, asta e, nu au nici X6, nici măcar nu pot să meargă, ce fac ei?



05. Pe drum spre corpul principal am observat un element  neoromânesc pe un imobil, dovadă că acel imobil a fost construit în anii 20-30.


06. De pe Calea Griviței același element arhitectural, cred că este o țeavă de ventilație.


07. Pe Calea Griviței am descoperit că trotuarul se termină în gardul muzeului CFR, pe aici am mai trecut când eram la facultate, dar parcă nu observam că există brusc mai puțin trotuar.


08. În curte am văzut o superbă locomotivă pe aburi de ecartament îngust, ”mocăniță”, unica locomotivă în carne și oase din acest muzeu.


09. Muzeul este un imobil frumos, dar din păcate trotuarul în urma sistematizării comuniste a rămas minuscul, dacă are 2m asta este bine.


10. Cam asta este situația, intolerabilă, mai ales că pentru mașini sunt date câte 3 benzi/sens, iar prima bandă este de 4,5m și se vede că este folosită ca parcare.
A doua problemă ar consta în faptul că trecerea pietonală, băi, vine anume în tortuarul ăla microscopic de 2m, este evident că ăla care a proiectat trecerea nu a mai mers pe jos de foarte mult timp.
Avem o trecere periculoasă cu 3 benzi/sens și fără semafor.

Iar asta este soluția care ar putea fi aplicată local, înțeleg, elitele o ard pe merțane și pe bieemveuri, dar măcar un pic de atenție la rupți în fund ar trebui să fie. Am schimbat următoarele:
 - Am lățit trotuarul, de la 2m, la 3m, luând din prima bandă 1m, care este acum de 4m;
 - Am mutat trecerea de pietoni lângă intrarea în muzeul CFR, acolo ai mai mult spațiu de acumulare;
 - Am instalat semafor, trecerile ăstea lungi trebuie să aibă neapărat semafor pentru siguranța oamenilor.

11. Breteaua pasajului Basarab, pe care eu nu aș fi făcut-o, că ea creează zone moarte ca ăstea din poză.


12. Aceste zone sunt folosite de boschetari, de prostituate, de drogați.....


13. De aia ele nu trebuie create, sau dacă le faci, fă ceva acolo, spre exemplu aici se putea face o parcare pentru biciclete, sau un bikesharing.


14. Aceste zone văd că-s îngrădite, ca să nu parcheze nimeni mașina, deși în aceste zone moarte, cam asta ar fi utilitatea lor.


15. Dar presupun că este interzisă parcarea sub bretea deoarece ea este făcută din metal(vopsit cu alb), iar în caz de incendiu metalul se topește și construcția se strică.


16. Am văzut și o mașină de gunoi abandonată, care este parcată strategic ca să lase 1m între ea și pilon, căci pietonii, se știe, levitează.


17. Iar aici avem o parcare etajată pe care Oprescu o tot reclama, ea tot este închisă din aceleași considerente, căci pasajul este din metal, iar dacă ia foc mașina...integritatea pasajului poate fi pusă sub întrebare....asta caracterizează toate politicile publice, niște pupile fac proiecte fără cap, iar după banii publici sunt îngropați.

18. Și în fine m-am urcat în stația multimodală Basarab, bine este parțial multimodală, căci legătură directă între linia 1 și metrou nu-i, peron pentru ca trenul urban să se oprească sub stația lui 1 și legătură nu-i....adică stația este cea mai modernă, dar se poate și mai modern.


19. Și mai e o problemă cu stația Basarab al tramvaiului 1, noi le facem jmechere, dar să le mai și spălăm...nu prea.


20. Ăsta este un automat de informare, se pare că el nu mai informează pe nimeni de mult timp.


21. Și stația asta ar putea să producă bani, ca în metrou, în loc de aceste panouri simpatice cu construcția pasajului, se pot pune reclame pe care RATB să ia ban parnos și cu care să facă naibii curățenie.


22. Aici se văd niște scări și niste alei betonate pentru deschiderea pasajului, adică bani publici aruncați pentru câteva ore, căci acele alei nu duc nicăieri.


23.


24. Iar aici se vede silozul fostei farbrici de bere, păstrat de compania Kaufland, păcat că le țin așa, căci din ele se pot face blocuri de lux.


25. Pe prim plan este un bloc abandonat(ICRET) de care am mai scris, iar pe plan secund este un turn al IFMA(97m, 1972), unde se testau lifturi, acum îi aparține lui Ion Țiriac.


26. Hai cu curățenia!




















Tags: bucuresti
Subscribe
  • Post a new comment

    Error

    Anonymous comments are disabled in this journal

    default userpic

    Your reply will be screened

    Your IP address will be recorded 

  • 0 comments